Tantarul tigru a ajuns la granita Romaniei, mai in gluma mai in serios se pare ca vine dinspre sud – est, din zonele calde. Atras de canicula de la noi tantarul tigru a fost depistat la granita Romaniei acum cateva zile. Pana acum se pare ca nu ne-am mai confruntat cu astfel de probleme, de aceea nimeni nu stie ce va urma, desi zvonuri alarmante apar chiar si pe site-uri considerate mai serioase. Din ce am citit noi insa, nu pare a fi niciun pericol major, desi este adevarat tantarul tigru poate transmite peste 20 de boli.

Tantarul tigru a ajuns la granita Romaniei

Ciutate mi se par vestile legate de acesti tantari, ba au fost gasiti in depozitele de anvelope uzate, ba in paduri iar unii spun ca la marginea oraselor. Mai interesant mi se pare ca pe WikiPedia in limba romana nu gasim nimic, am fi scris noi insa stim ca tienereii de la noi vor sa avem poze originale – fara probleme de copywrite, etc. Mai bine citim in engleza, sau cine poate, in rusa. Pentru cei interesati de arealul sau puteti vedea harta aici. Cu verde deschis sunt zonele recente unde a fosat intalnit, in ultimii 30 de ani, iar cu albastru inchis zonele traditionale – sa zicem asa.

Precum vedeti se intlaneste deja si in sudul Europei, nu am auzit sa fie o tragedie in acele tari, nu mai zic de estu SUA, la fel si in Japonia. Deci sa fim precauti, dar sa nu ne alarmam chiar asa de repede. Hai sa vedem ce va urma, poate ca Ministerul Sanatatii ar trebui sa se autosesizeze si sa dea lamuriri, pana la urma este ceva de interes national, nu-i asa?

tantarul tigru ataca

Tantarul tigru a ajuns la granita Romaniei